Rochia de mireasă albă a apărut cu cca 2000 de ani în urmă, când miresele din Egiptul antic purtau mai multe rânduri de drapaje din materiale simple.

     Albul era culoarea de sărbătoare în Grecia, de aceea mireasa alegea rochia albă la nuntă ca un simbol al bucuriei. La nunţile romane miresele îmbrăcau rochii simple, albe, din materiale subţiri, moi, aducând astfel tribut lui Hzmen, zeul fertilităţii şi căsătoriei, despre care se credea că iubeşte în mod deosebit culoarea alb.

     Ceea ce este special pentru miresele din acele timpuri atât romane cât şi elene este că feţele le erau acoperite cu voaluri colorate ca semn al supunerii şi devotamentului faţă de viitorul soţ.

     În secolele XV-XVI apare unul dintre primele documente oficiale care amintesc de rochia de mireasa albă a Annei de Bretania la căsătoria sa cu regele Louis al XII+lea al Franţei.

     Margaret Tudor, fiica lui Henry al VI-lea, s-a căsătorit îmbrăcată într-o rochie de damasc alb tivită cu roşu-stacojiu - culoarea tradiţională a familiilor regale.

     În anul 1612 prinţesa Elisabeta, fiica lui James I, a purtat o rochie argintie, brodată cu perle, fir de argint şi pietre preţioase.

     Începând cu secolul al XVIII-lea şi până la jumătatea secolului al XIX-lea ţinuta de nuntă devine mult mai bogată şi complicată, miresele care aparţineau caselor regale alegeau materiale scumpe, culorile preferate fiind argintiu cu roşu.

     Victoria I a Regatului Unit a purtat, la nunta sa din 1840, o rochie albă din satin împodobită cu flori de portocal şi dantelă delicată, această rochie fiind un model pentru generaţiile viitoare.

     La începutul secolului XX rochiile de mireasă erau legate de stilul victorian al rochiei de mireasă albă cu mâneci lungi, voal lung din cap până în picioare şi de gulerul înalt ce imbracă în întregime gâtul.

     Atunci pentru prima dată creatorii şi producatorii de imbrăcăminte confecţionează pentru mirese serii mici de rochii „la gata”.

Sursa: www.wikipedia.org